Istoric

Comuna Săcăşeni este compusă din două sate: Săcăşeni şi Chegea.

Ca aşezare omenească, comuna Săcăşeni datează din epoca neolitică, dovezi materiale fiind depuse la Muzeul Orăşenesc Tăşnad. Ca atestere documentară, satul Săcăşeni datează din anul 1240, iar satul Chegea din anul 1205.
De-a lungul vremurilor, satele din comuna Săcăşeni au fost cunoscute sub mai multe denumiri:
♦ SĂCĂŞENI a fost cunoscut sub diferite denumiri ca: ZAKACSI – 1300; ZAKACEI – 1414; ZAKZY – 1459; SZAKASZTI – 1583; SZAKASZI – 1693.
Comuna în perioada 1441-1533 a aparţinut judeţului Crasna – Szolnok.
♦ CHEGEA a fost cunoscută sub următoarele denumiri: TEDE – 1205-1235; KEGE – 1300; KEGYE – 1374; KEGIE – 1391.
Au existat 5 sate Chegea, după cum urmează: Chegea de Sus, Chegea de Mijloc, Chegea de Jos, Chegea Maghiară, Chegea de Subcetate (pe vechiul amplasament al fostului cătun Huta Chegii – unde se găsesc urmele unei cetăţi prefeudale cu două valuri din pământ – fost punct de vamă pe Drumul Sării, ce asigura legătura între ocnele Dej cu vestul Europei, cunoscând o înflorire economică apreciabilă, fiind sub comenduirea judeţului Szolnoc).

Ca urmare a formelor de relief deluroase, localităţile Chegii au fost prielnice creşterii animalelor: bovine, porcine, şi în special cabaline, existând prin secolul XVII-lea o herghelie importantă a Imperiului Austriac, locul fiind păstat în amintirea locuitorilor sub denumirea de CSIKOS KERT – grădina mânjilor.
De asemenea viile şi pomicultura asigurau şi asigură şi acum, venituri însemnate prin vinurile şi pălinca, care se produc şi se valorifică pe pieţe, având prioritate nobilimea în sezonul sărbătorilor, înaintea altor categorii sociale. Economia comunei era dezvoltată: creşterea animalelor, cultura pământului, prelucrarea lemnului, exploatarea pădurilor, fiind construită pe firul Văii Checheţ un sistem de cale ferată cu şine de lemn pe care se transportau lemnele din pădure la locul de prelucrare.

În 1813 un incendiu produce mari pagube materiale locuitorilor, fiind incendiată biserica, şcoala împreună cu toate documentele existente în localitate. În urma incendiilor, familia Bolonyi, în anul 1760, construieşte Biserica Reformată iar în anul 1886, locuitorii mai adaugă aripa sudică a bisericii. Pe lângă pictura de lemn din biserică se află un clopot cu următoarea inscripţie în litere gotice: “Santa Francisco – ora pro, nobia”.

Secolul XX-lea este marcat de existenţa unor moşii şi averi considerabile, batoze de treierat, utilaje agricole mai performante care au asigurat producţii mari pentru perioada respectivă.